joi, 4 august 2011

Perla căutărilor



Astăzi, din nou o postare uşoară prin care, alături de cea de ieri, caut să mă relev pe mine, cel de acum.
Am ataşat un alt tablou de-al lui Roerich, Perla Căutărilor (Pearl of Searching. From “His Country” series. 1924) şi voi reproduce un paragraf din "Roerich", P. Belikov şi V. Kneazeva, Editura Meridiane, 1980, Biblioteca de Artă-285.
"Cu tabloul Perla Căutărilor se deschide o nouă pagină a creaţiei sale, întâlnirea cu India - şi primul tablou pictat în Orient, Perla Căutărilor, parcă se grăbea să mărturisească faptul că chemarea auzită de el n-a fost o chemare spre renunţare la lume şi spre autoliniştire contemplativă. Tabloul reprezintă un învăţător şi pe discipolul acestuia. Sunt aplecaţi asupra unei salbe în căutarea acelei perle unice, fără de care ziua de azi ar fi trăită în zadar. Salba, în simbolismul oriental şi în cel occidental, reprezintă eternitatea. Căutările nu sunt sortite să se sfârşească vreodată."

facem să fie bine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu